FDate: Tuesday, May 28, 2013, 10:57 PM


Guvernul japonez confirma in mod oficial recuperarea partiala a unei epave OZN

00:00:00
Unul dintre înalţii oficiali ai guvernului japonez, care cunoaşte elemente despre operaţiunea secretă de recuperare a rămăşiţelor unui OZN eşuat în ocean la data de 4 decembrie 2012, a acceptat să dea unele detalii în legătură cu această acţiune, sub acoperirea anonimatului. Sursa a confirmat că marina Japoneză a recuperat un fragment masiv dintr-o navă de provenienţă extraterestră. Oficialul japonez a declarat: „Afirm în deplină cunoştinţă de cauză că scafandrii Marinei de pe distrugătorul JS Kurama au adus la suprafaţa apei un fragment mare din epava unui OZN. La acţiunea de recuperare au luat parte atât ingineri militari, cât şi civili. Fragmentul epavei se afla acum în siguranţă la bordul JS Kurama, care este nava folosită de marină japoneză pentru astfel de operaţiuni de salvare.”

Aceeaşi sursă guvernamentală, care lucrează în cadrul biroului Primului Ministru japonez, a oferit mai apoi detalii despre felul în care guvernul şi armata japoneză au plănuit să ţină secretă această operaţiune faţă de mass-media internaţională. „Guvernul plănuieşte să nege totul în legătură cu acest OZN. Marile agenţii de ştiri încă nu s-au sesizat în legătură cu acest eveniment şi asta convine guvernului nostru. Totuşi, unele agenţii mai mici, independente, cum ar fi Inothernewz.com, au răspândit vestea şi asta îi sperie destul de mult pe cei care au fost implicaţi în această operaţiune. Cu cât se vor pune mai puţine întrebări, cu atât mai bine. După cum vă puteţi imagina, recuperarea epavei OZN-ului a fost clasificată deja la cel mai înalt nivel.” OZN-ul a fost însă observat de reporterii mai multor agenţii de ştiri, de Poliţie şi de alte vehicule de salvare, în momentul în care s-a prăbuşit în ocean.
Sursa a declarat că mai întâi scafandrii s-au scufundat în Oceanul Pacific, observând epava OZN-ului şi făcând mai multe fotografii. Cu ajutorul acestor fotografii, inginerii de la bordul vasului militar au pus la punct un plan de ridicare la suprafaţă a unei părţi din OZN-ul eşuat. „Fragmentul din epavă cântăreşte mai mult de o tonă. Suprafaţa lui metalică este dintr-o substanţă ce nu este cunoscută pe planeta noastră. Teste suplimentare vor fi făcute imediat.” a mai spus oficialul. El a descris piesa din OZN-ul eşuat în ocean ca fiind „un fragment masiv de metal care este mai mare dec
 ât un apartament de mărime medie din Tokio.”
Guvernul japonez nu a permis agenţiilor de ştiri să facă fotografii la locul recuperării, dar cu toate acestea Inothernewz.com a reuşit să obţină o imagine a vasului JS Kurama în timpul operaţiunii de salvare. Din păcate, operaţiunea efectivă nu a putut fi observată, deoarece Marina a interpus flancul distrugătorului între malul portului şi zona de unde a fost ridicată epavă. Oficialul japonez a declarat că guvernul nu are de gând să permită apariţia vreunei fotografii a obiectului respectiv. „După ce toate fragmentele vor fi recuperate, ele vor fi duse imediat la o bază militară de înaltă securitate din insula Okinawa. Cel puţin această este intenţia la momentul de faţă” a mai spus sursa guvernamentală. În final, ea totuşi a adăugat: „Lumea are dreptul să cunoască adevărul despre acest obiect din spaţiu care a eşuat pe Pământ. Este mult prea important ca să fie ţinut secret. În următoarea perioadă vor apărea fără îndoială numeroase negări ale oficiliatilor cu privire la acest eveniment. Însă populaţia are dreptul să ştie, are dreptul să cunoască toate acestea.”
Marina Japoneză a dat publicităţii următoarea fotografie, surprinsă în timp ce OZN-ului se prăbuşea în apele oceanului:
 

Purtătorul de cuvânt al Marinei, Yoshido Hari, a declarat: „Am dorit să oferim lumii această fotografie şi astfel să confirmăm ştirea. Menirea ei este să susţină ceea ce unii oameni din Okinawa tocmai au observat că s-a petrecut. Vom rămâne probabil încă multe zile pe ocean, până când vom reuşi să recuperăm întregul OZN, dar în cele din urmă vom reuşi să facem aceasta.”
Ulterior, se pare că guvernul japonez a luat hotărârea să divulge totul prin agenţiile internaţionale de ştiri şi să prezinte filmări documentate ale OZN-ului şi ale operaţiunii de salvare din ocean, însă ca un făcut tot atunci două echipe de „oameni de ştiinţă” americani au sosit fulgerător în Japonia, „pentru a-i susţine şi ajuta pe oamenii de ştiinţă japonezi în eforturile lor de a descifra misteriosul obiect”. Şi, bineînţeles, de atunci nu s-a mai auzit nimic despre acesta.